Profiluri de breaslă și erou
Dacă vrei să afli mai multe despre un jucător sau o breaslă ori să interacționezi cu aceștia, consultă-le profilul.
Jucătorii sau breslele pot fi selectați în joc pentru a vedea informații despre statisticile și stilul lor de joc.
Profiluri de erou
Profilurile de erou oferă o prezentare generală a statisticilor și progresului în joc ale cuiva. Vizualizează profilul unui jucător selectându-i numele oriunde apare în joc, cum ar fi în lista breslei, în chatul din joc sau pe orice clasament.
Profilul de erou are 3 secțiuni:
General
Această secțiune arată trupa cea mai folosită de jucător, numărul de trupe pe care le deține, Regatul de origine și numărul de regate pe care le-a deblocat. De asemenea, arată emblema breslei, numele breslei sale, titlul pe care îl deține în breasla sa, de cât timp este în breasla sa și când și unde a fost văzut ultima dată în Krystara.
Din acest ecran, poți alege să vezi profilul breslei jucătorului, să te lupți cu jucătorul, să-l inviți în propria ta breaslă sau să-l blochezi, astfel încât să nu-l mai vezi în chat.

PvP
Pe ecranul PvP al Profilului de erou, poți vedea rezultatele PvP săptămânale ale jucătorului și rezultatele sale generale pentru întreaga perioadă de când joacă jocul.
Lumea de jos
Pe ecranul Lumea de jos, poți vedea Renumele facțiunii total al jucătorului, numărul de facțiuni deblocate și câteva dintre statisticile Tezaurului său. Facțiunile afișate vor fi primele 3 facțiuni ale jucătorului cu cel mai mare renume.
Profilul breslei
Pe profilul Breaslă, poți vedea statisticile unei bresle și cerințele pe care le are pentru membrii săi. Dacă nu faci parte dintr-o breaslă și breasla nu are activată opțiunea „Alăturare doar pe bază de invitație”, va exista o opțiune de a te alătura breslei.
Poți vizualiza profilul unei bresle selectând o breaslă oriunde apare aceasta în joc, de exemplu, făcând clic pe emblema breslei din Profilul de erou al unui jucător sau selectând breasla de pe orice clasament al breslelor.
